Se aprobă Procedura de restituire a impozitului pe venit reţinut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat, prevăzută în anexa nr. 1. Articolul 2 Se aprobă modelul şi conţinutul următoarelor formulare: a)„Cerere de restituire a impozitului pe venit reţinut la sursă de către plătitorul
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 26 mai 2010, sub numarul 2811/87/2010, reclamantul C.M. a chemat în judecata pârâta Casa Judeteana de Pensii Teleorman pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea pârâtei sa nu-i mai retina impozit pe pensie conform Legii nr. 360/2009 si Legii nr. 22/2010.
Potrivit art. 168 alin (1) şi (4) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, se restituie, la cerere, contribuabilului/plătitorului orice sumă plătită sau încasată fără a fi datorată iar prin excepţie de la prevederile alin. (1), se restituie din oficiu următoarele sume:
- care este adresa unde poate solicita restituirea impozitelor. Apoi, trebuie să execute următoarele: - să trimită/depună dosarul la biroul fiscal respectiv; - să fie disponibil pentru orice solicitări ale biroului fiscal respectiv ce pot apărea în cursul procesului de restituire;
Conform art. 170 din Codul de procedura fiscala, impozitul pe venit retinut la sursa de catre platitorul de venit in cuantum mai mare decat cel legal datorat, se restituie de catre platitor, la cererea contribuabilului depusa in termenul de prescriptie a dreptului de a cere restituirea.
.
cerere de restituire a impozitului pe venit